:::: MENU ::::

Minifesto despre democrație

[Disponibil și aici, pe Google Docs]

Motivul pentru care există această lucrare este situația politică și civică din România – valabil pentru momentul Ianuarie 2024 cel puțin, scopul fiind acela de a releva cum s-a ajuns în acest punct (de desprindere între legiuitor și cetățean, fapt ce conduce la decizii luate nu în primul rând pentru binele cetățeanului, ceea ce duce la nemulțumiri ale cetățenilor) și cum am fi putut să nu ajungem aici – sau să îmbunătățim situația pe viitor printr-un efort de a explica motivele pentru care sistemul democratic există și cum ar trebui în fapt folosit și exploatat de către cetățeni pentru a beneficia de un stat puternic și o democrație sănătoasă și reprezentativă pe viitor.

Ce este democrația și ce implică

Definiția în prezent acceptată a democrației este “formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea”, și reprezintă principala formă de conducere a statelor libere în accepțiunea că un cetățean poate să își exprime opiniile în mod liber precum și opțiunile politice sau să își trăiască viața fără intruziuni in viața sa privată de către un stat.

Una, și cea mai discutată, dintre alternative este reprezentată de dictaturi – aceasta este definită ca fiind “forma de guvernare în care o persoană (sau o colectivitate restrânsă) deține autoritatea supremă, nelimitată prin legi, bazată adesea pe violență”, România s-a aflat sub un astfel de regim până în Decembrie 1989.

 

În practică, democrația în statele libere se prezintă sub forma unei forme de conducere în care cetățenii participă la un ciclu de alegeri în care învestesc cu încrederea lor un reprezentant ce va exprima o opinie (lacună legală legată de obligația de reprezentare) în cadrul procesului legislativ, indiferent că este inițierea unui proiect legislativ, votul asupra unui proiect sau participarea în cadrul unor întâlniri cu o anumită părere – astfel, un cetățean alege pentru o perioadă fixă de timp un reprezentant într-un for legislativ pentru a-i reprezenta interesele.

În întâmpinarea reprezentării intereselor există în prezent multiple unelte disponibile cetățeanului spre folosință – acestea fiind cel mai comun regăsite sub formă de petiții sau consultări formale.

În același timp, cetățenii au la dispoziție unelte precum protestul pentru a-și manifesta nemulțumirile în legătură cu modul în care au fost reprezentați.

În contrapartidă, o dictatură este un sistem în care cetățeanul nu are la dispoziție unelte pentru a-și manifesta opiniile sau nemulțumirile, chiar reversul acestora fiind valabil – orice manifestare împotriva voinței statului este de regulă aspru pedepsită – astfel viața într-un astfel de regim este limitată la intimitatea locuinței, neexistând totuși garanții pentru aceasta.

Democrația nu este un sistem ce odată adoptat este ireversibil

În ciuda posibilelor aparențe, democrația nu este un sistem ce odată implementat devine ireversibil, mereu existând opțiunea “alunecării” înspre un sistem mai autocratic sau dictatorial de conducere a statului. Acest echilibru fragil între stat și cetățean reprezintă – în fapt – democrația în esența ei, consider că nu poate exista o democrație în care doar una dintre părți este activă, lipsind controlul sau presiunea cetățeanului asupra statului și deciziilor și inițiativelor sale.
Statul mereu va împinge pentru mai mult control, punct în care cetățeanul va opune rezistență, astfel ajungând la acest echilibru.

Există numeroase exemple în istorie de țări care au ajuns la o formă de guvernământ democratică doar pentru ca ulterior să alunece înapoi în autocrație datorită lipsii implicării civice active, printre ele voi enumăra:

  • Rusia – după căderea Uniunii Sovietice a părut că ajunge într-o zonă democratică, liberalizând piața economică, rapid urmată de o cădere într-o autocrație timidă ce s-a solidificat în timp sub imaginea lui Vladimir Putin
  • Egipt – după evenimentele din primăvara arabă a existat o deschidere spre democrație din partea statului, fapt rapid întors după lipsa de implicare civică post-factum și consolidarea puterii în mâinile armatei sub președintele el-Sisi
  • Turcia, Ungaria – ambele state au alunecat înspre practici vădit nedemocratice sub conducerea lui Erdogan și Orban, necontrolate de o implicare civică puternică, ajungând la detenții ilegale ale criticilor și reducerea limitelor legale asupra lor dintr-o poziție evidentă de conflict de interese

Democrația, per se stans, nu asigură un stat funcțional

Pura existență a condițiilor democratice într-un stat nu asigură în același timp și un stat funcțional, ci doar cadrul propice pentru posibilitatea existenței unui stat funcțional, unde înțelegem un stat ce reprezintă prin acțiunile sale în 50%+1 din cazuri voința majorității cetățenilor săi precum și respectarea și înțelegerea nevoilor acestor 50%+1 din cetățenii săi.

În lipsa componentei civice, cetățenești, statul este reprezentat de indivizi ce – în cel mai bun caz – operează sub impulsul celor mai bune intenții sau – în cel mai rău caz – operează în mod malițios ne-controlați sau interpelați de către cetățenii pe care îi reprezintă, conform mandatului lor obținut în urma alegerilor.

Democrația sănătoasă (utilă cetățeanului) atrage în mod obligatoriu implicarea activă a cetățeanului

După cum am explicat în rândurile trecute, jumătate din ecuația unei democrații ce servește cetățeanul este reprezentată de către chiar cetățeanul însuși – prin participarea sa activă la treburile cetății, în diferitele forme disponibile acestuia.

Democrația sănătoasă, în accepțiunea autorului reprezintă momentul în care puterile legiuitoare ale statului sunt contrabalansate de către presiunea cetățeanului în zonele de care acesta ar putea fi interesat, echilibrul între suprareglementarea sau supra-intruziunea statului și de-reglementarea și de-intruziunea asupra individului.

Formele de participare în democrație nu sunt limitate la ce voi enumera, dar acestea sunt în opinia mea cele mai ușor accesibile cetățeanului pentru a contrabalansa puterea statului:

  • Asocieri pentru reprezentarea intereselor
    Un exemplu foarte util este următorul:
    4 entități ce au ca obiect de activitate cultivarea de legume dintr-o comună oarecare doresc crearea unor noi drumuri pentru a înlesni transportul produselor spre un depozit; în mod individual aceștia nu reprezintă o entitate îndeajuns de importantă pentru a pune suficientă presiune pe administrația locală pentru realizarea drumului; aceștia constituie o asociație pentru reprezentarea intereselor lor, astfel ajungând să fie o entitate ce reprezintă 4 crescători ce însumat ar putea să contribuie peste 60% din taxele adunate la bugetul local – acesta brusc fiind un motiv îndeajuns de serios pentru administrația locală de a crea acel drum.
    Evident, din exemplul de mai sus se dorește extrapolarea ideii principale – puterea stă în numere și asociațiile entităților au mai multă putere dar și eficiență în negocieri – în mod special pentru că aceștia asigură din start o mai mare “majoritate” ce dorește o schimbare.
    În același timp, nu uităm și nu excludem nici alte asociații pentru persoane private – o asociație pentru un trafic mai sigur spre exemplu – aceasta se poate ocupa și îndeletnici cu promovarea politicilor de responsabilizare a statului în ceea ce privește siguranța traficului prin orice metodă de la asigurarea calității marcajelor la propuneri legate de limite de viteză în anumite zone – o colectivitate în care orice cetățean dornic și interesat poate participa în mod activ și veni cu propuneri, scopul final fiind prezentarea și exercitarea presiunii asupra statului pentru adoptarea și implementarea propunerilor.
    În mod foarte important, utilitatea unei forme de asociere legală este reprezentată de opțiunea acesteia de a fi luată în registrul Secretariatului General al Guvernului pentru consultări, ce poate fi găsit la această adresă, practic asociația primind un scaun la masa la care se pot dezbate subiectele ce suscită interesul și motivul existenței asociației, fiind probabil cea mai eficientă metodă legală de a altera politicile elaborate de către legiuitor în prezent.
  • Proteste
    În prezent, Constituția României în articolul 39 sanctifică libertatea întrunirilor – “mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot desfășura numai în mod pașnic, fără niciun fel de arme”.
    Astfel un instrument foarte puternic este pus la dispoziția cetățeanului pentru a-și exprima nemulțumirea și a pune presiune pe stat într-un mod foarte brutal și intimidant – protestul. Deși multe păreri există în legătură cu utilitatea protestelor, consider că în final acesta contribuie la presiunea asupra statului în mai multe moduri decât simpla prezență în stradă – la punctul cel mai simplu reprezintă adunarea într-un loc a mai multor persoane interesate de același rezultat, zonă din care o asociație poate lua naștere – astfel aplicând presiune mai departe și sub o formă oficială.
    Protestul servește atât ca o valvă de presiune pentru cetățean dar și – mai puțin totuși – ca o presiune aplicată asupra statului în momentul în care nemulțumirile sale sunt mari.
  • Vot
    Votul – unealta prezentată în mod voit lacunar ca fiind esența, alfa și omega, democrației este unealta prin care cetățeanul poate alege să investească un individ cu încrederea sa pentru a-i reprezenta (lui și restului circumscripției electorale, indiferent de modul de vot al cetățeanului sau de existența sau nu a votului cetățeanului) interesele în forurile legislative și nu numai. În prezent consider că există o discrepanță legislativă între modul în care un individ poate fi ales într-un for legislativ și modul în care un individ poate fi înlăturat dintr-un for legislativ de aceeași alegători – un individ poate fi ales cu doar 10 voturi pentru, dar legea obligă la voința mult mai multor cetățeni pentru înlăturarea acestuia.
  • Contactarea reprezentanților
    Legea obligă reprezentanții circumscripțiilor electorale să aibă un birou în orașul din care au candidat, astfel existând o prezență fizică a lor în rândurile alegătorilor. La îndemâna cetățeanului există mereu (deși poate nu promovată destul) opțiunea de a intra în contact cu reprezentantul (ales, sau în cazul în care nu a fost alegerea sa – desemnat) său pentru a-și manifesta opiniile, propune inițierea unor proiecte legislative sau nemulțumirile asupra activității sale (chiar dacă aceasta din urmă nu vine cu repercusiuni de orice natură în afară de cele morale).
    În ciuda a ceea ce se crede – aceștia vor răspunde, în caz contrar cetățeanul având mereu la dispoziție posibilitatea invocării unor tertipuri legale precum Legea 544/2001 pentru liberul acces la informații, spre exemplu.
    Evident, unealta aceasta este disponibilă sub multiple forme, de la email, telefon, întrevedere fizică, și nu doar pentru aleși ai forurilor legislative dar și pentru aleșii locali.
  • Participare în sfera politică
    Democrația oferă, în mod unic, participarea în sfera politică oricărei persoane cetățean al statului (într-adevăr cu anumite condiții, în principiu legate de strângerea unui număr de semnături – putem presupune că este un efort de a filtra potențialii candidați) să devină membru într-un for legislativ sau decizional de orice fel, în fapt – pentru a deveni individul ce reprezintă (în mod ideal) voința majorității celor pe care îi reprezintă.
    Participarea poate avea loc sub multiple forme, cele mai comune fiind participarea activă în cadrul unui partid politic, participarea pasivă în cadrul unui partid politic, participarea activă și candidatura spre conducerea partidului sau candidatura spre o demnitate publică. În istoria recentă opinia publică asupra membrilor sferei politice este la un nivel scăzut istoric, în principal datorită performanțelor slabe ale politicienilor curenți precum și detașarea acestora de realitatea cetățeanului. În mod contraintuitiv, este mai ușor și deci util societății, prin urmare chiar cetățeanului, să participe în mod activ în aceste foruri pentru a îndrepta macazul înspre direcția considerată de el potrivită – procesul fiind mult mai simplu decât este prezentat de cele mai multe ori. În mod realist, o persoană ce astăzi intră într-un partid politic și face eforturi să se remarce poate să ajungă în Consiliul Local al unui oraș la următorul ciclu de alegeri de la punctul în care s-a înscris într-o formațiune politică (dacă ciclul de alegeri are loc peste mai mult de 2 ani), astfel parcursul este mult mai rapid decât ar putea crede cineva, deci rezultatele implicării sunt vizibile mult mai repede. Evident, asta nu garantează că oricine ajunge într-o demnitate publică gândește precum majoritatea sau este constrâns în vreun fel să respecte voința acestora, dacă o cunoaște.
  • Inițiere acte legislative
    Constituția sanctifică de asemenea unealta inițiativei legislative cetățenești – singurele condiții importante fiind legate de numărul de cetățeni ce trebuie să își exprime voința în cazul acestor inițiative – în prezent este vorba de 100,000 cetățeni cu drept de vot ce provin din cel puțin 25% din județele din țară, iar în fiecare județ să existe minim 5000 de semnături.
    Deși pare un număr mare, la un calcul rapid această impresie este spulberată, mai ales când ținem cont de uneltele digitale pe care le avem la dispoziție în ziua de astăzi.
    Inițiativa, odată scrisă, presupunând că îndeplinește formele cerute de lege, va fi supusă dezbaterii și votului precum orice altă inițiativă legislativă, nu este garantată adoptarea sa – dar asta este parte din democrație, totul se votează – dar este important de reținut că cetățeanul are la dispoziția sa inclusiv unealta de a crea legislație fără implicare în sfera politică.

Pasivitatea în democrație conduce către autocrație și monopartidism politic

În lipsa utilizării de către cetățeni a uneltelor puse la dispoziție de către sistemul democratic, pasivitatea conduce către un sistem politic în care partidele nu mai sunt interesate sau motivate să respecte voința sau să răspundă nevoilor alegătorilor sau persoanelor pe care le reprezintă. În teorie, fiecare partid are un electorat ce înclină spre o parte sau alta a spectrului politic, fie că vorbim de persoanele înstărite ce sunt interesate de politici liberale sau de persoanele mai puțin înstărite ce ar putea fi mai interesate de politici sociale și plase de siguranță. Când partidele nu mai văd în electorat reacții asupra propunerilor ce nu respectă doctrina pe care o reprezintă, nu mai există niciun motiv acut pentru care partidul ar trebui să respecte doctrina pe care o reprezintă și programul politic pe care a candidat și obținut încrederea electoratului.

Suntem în prezent foarte aproape de acest punct, principalele partide politice din România fiind într-o alianța politică de lungă durată, cu ambele partide prezentând inițiative legislative ce ar aparține doctrinei partenerului politic, nu lor (e.g. social-democrații au prezentat multiple inițiative liberale, în timp ce liberalii au prezentat multiple inițiative conservatoare sau sociale).

Este absolut normal, firesc și chiar sănătos să existe această luptă între politicile liberale și cele sociale, ambele categorii reprezentând cea mai mare parte a electoratului țării, echilibrul este adus de măsuri ce pot în același timp asigura un trai decent și sigur și în același timp un cadru de dezvoltare a industriilor și companiilor private, fără să fie dezavantajată oricare categorie dintre acestea.

Votul – esența democrației dar nu limita ei

În mod demagogic și posibil malițios este promovată ideea că democrația – și responsabilitatea cetățeanului este întruchipată sub forma votului cetățeanului – dar nu poate fi nimic mai departe de adevăr.

Votul este doar procesul prin care alegem indivizii ce vor reprezenta voința alegătorilor, dar veriga foarte importantă ce este omisă (din nou, posibil în mod malițios) este participarea activă a cetățeanului prin care voința este adusă la cunoștința reprezentantului.

Consider că în mod voit s-a pus accent pe participarea la vot ca fiind elementul ce face diferența între un cetățean “ce își face datoria” și opusul său, pentru a limita artificial și nereglementat rolul pe care cetățeanul îl poate juca în conducerea statului și treburilor sale interne, fiind în opinia mea foarte confortabil ca populația să considere că “treaba” sa s-a încheiat odată cu aplicarea ștampilei în cadranul formațiunii politice preferate.

În același timp, asta oferă reprezentantului o scuză (măcar din punct de vedere moral) pentru nerespectarea voinței – aceasta fiind practic necunoscută reprezentantului pentru că implicarea civică lipsește total în urma promovării ideii că un cetățean responsabil merge la vot și apoi stă pe canapea.

Motivele pentru care scena politică arată așa

În mod foarte superficial vom aminti de mai sus faptul că a fost promovată ideea că cetățeanul responsabil este cel care votează, niciodată nefiind pus accentul pe participarea sa activă – spre a înlesni reprezentanților lipsa unei răspunderi măcar morale asupra acțiunilor sale.
Apoi reamintim cum lipsa participării active a cetățeanului a condus spre o situație în care suntem aproape de monopartidism politic, descrisă mai sus.

Prezența partidelor de extremă ar putea fi interpretată drept ceva rău, dar la sfârșitul zilei este doar exprimarea voinței civice a cetățeanului care nu s-a simțit reprezentat de opțiunile existente, tot ciclul de asociere conducând la nașterea acestor formațiuni – care au existat și vor exista mereu atât timp cât există cetățeni ce se regăsesc în doctrina urmată de acestea.

Totuși, în prezent – partidele extremiste sunt singura opoziție realistă nu neapărat prin inițiativele lor legislative sau “zgomotul” produs cât prin frica pe care aceștia pare că o inspiră partidelor istorice din țara noastră, cu un atu foarte important reprezentat de comunicarea directă și continuă pe care acestea o au cu alegătorii și potențialii alegători, folosind cu succes toate noile tehnologii la dispoziția acestora pentru a ajunge și a-și promova ideile în rândul cetățenilor, evident rezultatul final fiind atingerea și atragerea mai multor potențiali alegători pentru următorul ciclu electoral.

În realitate, într-o democrație sănătoasă, aceste partide sunt inofensive, reprezentând sub 10% din voința electoratului și manifestând ideile unei mici părți a populației – momentul în care partidele istorice devin unul singur, evident că voturile se vor redistribui și partidele de extremă vor crește în sondaje (dacă diferențele între partidul A și partidul B sunt inexistente, partidul C este cel mai probabil că va ieși în evidență și va primi mai multă încredere pentru simplul fapt că “sunt diferiți”).

Partidele noi suferă de multiple probleme

Au apărut în ultimii 10 ani partide noi, “curate” ce au în componența atât personaje noi precum și personaje mai vechi sau deja grevate de impresii pozitive/negative ce au luat voturile unui electorat tânăr, poate naiv, și optimist – doar pentru ca aceștia să se regăsească pierduți într-un loc unde lucrurile funcționează după niște legi nescrise foarte vechi, fapt ce a dus la momente ridicole de protest din partea unor reprezentanți aleși ai cetățenilor (persoanele cu putere) chiar în forurile unde aceștia au puterea.

Totuși problemele lor nu se limitează și în niciun caz nu se datorează lipsei de experiență în politică, dar unele din problemele lor, în opinia mea, le subliniez mai jos:
– unii membri ai acestor formațiuni sunt neaveniți, persoane ce doresc o carieră în politică urmărind doar foloase materiale, nicidecum reprezentarea voinței majorității alegătorilor sau îmbunătățirii condițiilor de trai ale cetățeanului, de cele mai multe ori dând greși în mediul privat și ajungând în mediul public
– lipsa unei doctrine clare a partidelor ce ar fi putut acapara voturile tineretului în principal progresiv a rănit major orice șansă de a ajunge un jucător major pe scena politică acestora, de multiple ori venind cu propuneri conservatoare sau chiar retrograde pe unele teme
– în zona lipsei de experiență (pentru că nu par oameni capabili de analiză etică) atribui și lipsa folosirii unor tactici de succes pentru atragerea votanților, ce ar putea fi descrise drept machiavelice – adică prezentări populiste și după câștig măsuri ce reprezintă doctrina
– remarcăm totuși că pe cât de noi și tinere sunt aceste formațiuni, lipsește cu desăvârșire (mai ales în comparație cu partidele de extremă) comunicarea folosind noile tehnologii cu electoratul sau cetățeanul, la fel cum remarcăm obiceiurile vechi de la partide istorice constând în pierderea legăturii cu alegătorii odată ce sunt învestiți cu încrederea cetățenilor sau chiar nerespectarea lor prin comentarii deplasate.

Pasivitatea constantă a cetățenilor de la revoluție până în prezent

Pe cât de dramatic sună, este una dintre principalele cauze ale situației politice în care ne regăsim astăzi. Istoria protestelor în România post-decembristă este aproape ridicol de scurtă dacă luăm în calcul doar mișcările de stradă în care au fost implicate mase semnificative, le înșirăm mai jos:

  • Golaniada – protestele ce au avut loc în capitală între Aprilie și Iunie 1990, ce au fost înăbușite prin intervenția violentă a minerilor (presupuși a fi fost aduși de către președintele de la acel moment Ion Iliescu), au avut ca motiv nemulțumirile generale legate de viața politică din România acelui moment.
  • Protestele din perioada 2012 – 2015 — ani marcați de schimbări rapide de legislație creată pe genunchi în contextul unei recesiuni economie și unor măsuri agresive de austeritate au scos în stradă pe parcursul acestor ani cetățeni nemulțumiți de contextul în care se află țara, culminând cu un referendum pentru demiterea președintelui de la acel moment Traian Băsescu, urmate de o serie de proteste masive în urma unui incendiu în cunoscutul club bucureștean Colectiv – evenimente ce au descoperit nereguli grave în managementul situațiilor de urgență, al sănătății și s-au soldat cu demisia primului ministru de la acel moment Victor Ponta
  • Protestele din 2017 legate de modificările asupra Codului Penal și legea grațierii, în care mobilizarea diasporei s-a soldat cu un răspuns violent din partea autorităților dar doar cu demisia de cvasi-onoare a inițiatorului scriptic al modificărilor – Florin Iordache, larg acceptat ca fiind doar fațada pentru modificările legislative ce l-ar fi avantajat pe Liviu Dragnea la acel moment.
  • Protestele agricultorilor și transportatorilor din Ianuarie 2024, în contextul protestelor la nivel european al colegilor din alte state, cu un caracter spontan și revendicări vagi în mare parte – motivate aparent de condiții de lucru birocratice în care statul pune o povară prea mare în spatele acestora.

Practic, în 35 de ani avem doar 4 mișcări de stradă cu participare semnificativă din partea cetățenilor – un număr eclipsat de țări precum Spania care doar în ultimii 10 ani au avut peste 10 mișcări de stradă cu prezență semnificativă.

 

Acesta poate fi un motiv pentru care scena politică a alunecat într-o poziție în care nu a mai simțit presiunea cetățenilor, permițându-și diferite “licențe”.

Evident, traumele trecutului sunt parte din motivul prezenței scăzute precum și a multiplelor trăsături ale poporului român (Psihologia poporului român – Daniel David) de a pune pe un loc mai înalt lipsa de acțiune în speranța binelui în locul agitării apelor, o traumă ce poate fi ruptă doar de generațiile viitoare celor ce au trăit în umbra comunismului.

Soluțiile văzute de mine, soluții la problemele soluțiilor văzute de mine și alte riscuri

Participare activă – prima și cea mai importantă componentă a oricărei democrații sănătoase este și principala soluție pe care o propun este simpla activare în cadrul societății, o mică atenție aruncată asupra treburilor cetății indiferent de nivelul de care vorbim – local, județean, național sau european. Consider că este obligația oricărui cetățean să atingă cel puțin un punct de mai jos, chiar și dacă nu votează (după cum am stabilit, votul este de fapt cea mai mică parte a democrației)

Implicare în formațiuni politice – orice persoană (presupunând că există voința și timpul) poate să se implice într-o formațiune politică aliniată cu credințele sale, cu diferite niveluri de finalități dorite – persoana aceasta poate influența politicile, poate candida pentru demnități publice sau poate ajuta prin o varietate de moduri formațiunea spre a-și atinge scopurile definite de doctrina sa.

Crearea unor noi formațiuni politice – orice persoană (presupunând că există voința și timpul) poate să se asocieze cu alți cetățeni cu care împarte anumite idei și credințe pentru formarea unui nou partid politic spre a reprezenta voința lor precum și a potențialilor alegători în forurile locale/naționale/europene.

Contactarea reprezentanților după cum am amintit mai sus, cetățeanul are la dispoziție multiple unelte pentru a aplica presiune și a participa activ, le înșirăm aici (dar sunt detaliate mai sus):
– propunerea de inițiative legislative
– exprimarea doleanțelor în privința inițiativelor legislative în dezbatere
– tragerea la răspundere morală asupra modului de vot
– stabilirea de întâlniri cu colective interesate de anumite inițiative

 

Libertatea de exprimare este una dintre uneltele ce nu au fost amintite mai sus, dar reprezinta una dintre cele mai puternice forme de a aplica presiune și a înclina balanța în favoarea cetățeanului, fie că vorbim de publicarea de articole pro/contra inițiativelor legislative sau criticarea modului în care un demnitar își desfășoară activitatea.

Protestul, cea mai puternică și brutală formă de presiune pe care poporul o poate aplica statului, mereu la îndemâna oricui – drept garantat prin Constituție, indiferent de subterfugiile folosite de diverse administrații locale – protestul persoanei este liber și garantat de constituție și nu necesită aprobări în prealabil spre deosebire de mitingurile și evenimentele organizate.

Presă independentă și puternică, un element foarte important pentru bunăstarea viitoare a acestei țări, ar trebui să fie protejată împreună cu mai multă protecție asupra dreptului la libera exprimare a oricărui cetățean, dar cel mai important și de efect – însoțită de o legislație foarte dură împotriva oricăror forme de transfer monetar, material sau de orice altă natură spre a aduce foloase între orice entitate politică fie ea o persoană fizică sau o formațiune politică ori altă entitate ce ar putea avea legături rezonabile cu sfera politică și entitățile de presă de orice natură.
Am asistat în ultimii ani la un fenomen înfricoșător în care partidele politice au devenit o sursă majoră de finanțare pentru presa din România, fapt ce contravine grosolan oricărei formă de etică și morală a ambelor profesii, ar trebui să facem eforturi intense pentru interzicerea oricăror forme de plăți între partide politice și organe de presă, spre a ne asigura o informare integră, obiectivă și imparțială.

Modificări constituționale privind introducerea în Constituție a ideii de “responsabilitate cetățenească” în forma foarte simplistă în care este menționat că una dintre obligațiile cetățeanului este aceea de a manifesta responsabilitate și implicare civică în ceea ce privește țara sa, fără forme de obligare sau sancționare a acesteia.
În același timp, modificarea Articolului 72 din Constituția României, astfel încât deputații și senatorii să poată fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile din parlament + dacă electoratul circumscripției electorale a făcut dovada (ținând cont de o anumită formă și fond) părerii majorității circumscripției și votul nu a respectat aceasta +.
Consider că ultima modificare aplică extrem de multă presiune statului dar responsabilizează și împuternicește în același timp cetățeanul spre a se mobiliza în cazul unor legi ce îl afectează direct dându-i o pârghie directă spre a-și manifesta în mod direct voința și obligarea reprezentantului la aceasta indiferent de opinia politică pe care ar fi forțat să o urmeze în mod normal.

O altă modificare ar fi obligația fiecărui municipiu reședință de județ să desemneze o zonă clar delimitată ca fiind spațiu liber pentru protest, indiferent de numărul persoanelor sau alte condiții cu excepția celor de bun simț (lipsa armelor, protest pașnic, et. al.).

În cele din urmă, una dintre soluțiile văzute de mine stă în aducerea la cunoștința cât mai multor cetățeni aceste unelte, aceste metode de implicare și spargerea mitului că un cetățean responsabil merge la vot din 4 în 4 ani așteptând binele. Un cetățean responsabil se implică, sub orice formă, în treburile urbei, chiar dacă doarme în ziua votului.

Cred, cu fiecare celulă a mea, că singura noastră ieșire și scăpare stă în participarea activă a fiecăruia dintre noi.

În următoarele 3-6 luni îmi voi dedica o parte din timp spre a ușura accesul la cel puțin o parte dintre aceste unelte.

 

Codin Moldovanu

2024, Ianuarie


So, what do you think ?